Strofa 1 Mi-e dor de casa de la țară, De poarta veche din pridvor, De mama care, în fiecare seară, Privește drumul cu mult dor. Mi-e dor de tata lângă vie, Cu mâinile trudite greu, De vorba lui blândă și vie, De glasul lui din satul meu. Refren Mi-e dor de casă, mi-e dor de-ai mei, De mama și de ochii ei, Mi-e dor de tata, de al lui sfat, De tot ce-n urmă am lăsat. Mi-e dor de pâinea de pe masă, De liniștea din casa mea, Oricât aș fi eu de departe, Tot dorul mă va chema. Strofa 2 În curte nucul mai rămâne, Fântâna-i tot lângă uluc, Dar anii trec și nu se-opresc, Iar eu tot mai departe mă duc. Mama mai pune flori la geam, Tata mai iese pân’ la drum, Și poate-n fiecare seară Se-ntreabă unde sunt acum. Refren Mi-e dor de casă, mi-e dor de-ai mei, De mama și de ochii ei, Mi-e dor de tata, de al lui sfat, De tot ce-n urmă am lăsat. Mi-e dor de pâinea de pe masă, De liniștea din casa mea, Oricât aș fi eu de departe, Tot dorul mă va chema. Punte Aș da o zi din lumea mare Pe-o seară lângă focul lor, Să stau cu mama la o vorbă, Să-l văd pe tata în pridvor. Că banii vin și banii trec, Și drumurile nu mai tac, Dar casa unde m-am născut Rămâne locul cel mai drag. Refren final Mi-e dor de casă, mi-e dor de-ai mei, De mama și de ochii ei, Mi-e dor de tata, de al lui sfat, De satul meu adevărat. Și când mă-ntorc pe drumul casei, Cu sufletul obosit și greu, Mama mă strânge iar la piept, Iar tata-mi spune: „Bine-ai venit, băiatul meu.”
